Evaluarea stilurilor de gândire și a valorilor
În Mind Architect, abordăm cunoașterea de sine din perspectivă științifică, așa că ne folosim de instrumente de măsurare ori de câte ori putem.
Există componente din noi care pot fi schimbate și altele care sunt mai degrabă fixe. Din fericire, tiparele de gândire sau stilurile individuale sunt trăsături la care putem lucra și pe care le putem îmbunătăți.
Chestionarul LifestyleInventory (LSI) și rezultatele acestuia reprezintă instrumente psihometrice folosite pentru a evalua stiluri de gândire, comportament și interacțiune dominante, la nivel individual, de echipă sau de organizație.
Circumplexul face parte dintr-o metodologie mai amplă de transformare personală sau organizațională, dezvoltată și patentată de organizația Human Synergistics.

- N: Orientare catre Satisfactie (sa construiesc / “sa-mi fie mai bine”)
- S: Orientare catre Securitate (sa apar / “sa nu-mi fie mai rau”)
- V: Orientare catre Sarcini (ma preocupa „lucrurile de facut”)
- E: Orientare catre Oameni (ma preocupa relatiile cu cei din jur)
Același conținut pe orice platforma:
Trei categorii mari de tipare de gândire
Stiluri Constructive : ancorate in Satisfacție, stilurile constructive sunt despre preocuparea generala de a “îmi fi mai bine” / de a construi, atât in relație cu Sarcinile, cat si cu Oamenii.
Stiluri Constructive
- Ora 11 – Rezultate
- Ora 12 – Autodezvoltare
- Ora 1 – Umanist-Incurajator
- Ora 2 – Afiliere
Stiluri Pasiv-Defensive
- Ora 3 – Aprobator
- Ora 4 – Conventional
- Ora 5 – Dependent
- Ora 6 – Evitare
Stiluri Agresiv-Defensive
- Ora 7 – Opoziție
- Ora 8 – Putere
- Ora 9 – Competitiv
- Ora 10 – Perfectionist
Inainte de a continua, va invit sa observati ca raportul intre stilurile Constructive si cele Defensive este de 4 la 8, iar asta se bazeaza si pe o realitate neurostiintifica: mintea noastra a evoluat sa se concentreze pe negativ, sau, altfel spus nevoile de Securitate, bat nevoile de Satisfactie.
Acum, as vrea sa va invit la o metafora care pe mine m-a ajutat sa inteleg mai bine cum gandim:
Imaginati-va ca prin capul nostru curge un fluviu cu energie psihica sau cu ganduri (simplificand, va puteti uita la asta ca la minte).
Si atata timp cat curge, fluviul asta sapa si intareste santuri noi prin suprafata pe care se sprijina (simplificand, va puteti uita la asta ca la creier).
Astfel, cu cat ne concentram mai mult atentia pe anumite lucruri, cu atat intarim respectivele autostrazi neuronale / tipare de gandire.
Acum, partea cu adevarat interesanta este ca noi nu putem sa oprim acest fluviu (ca test, incercati sa nu va ganditi la nimic). El curge permanent. Tot ce putem sa facem este sa il directionam pe diferite fire de apa.
Adica, sa alegem constient pe ce vrem sa ne concentram atentia, intelegand ca asta va genera in timp noi tipare de gandire dominante.
Circumplexul masoara „cata apa (energie psihica) curge pe fiecare fir (cele 12 stiluri de gandire)”.
Același conținut pe orice platforma: